Specificaţia USB 4 a fost aprobată oficial şi vine cu până la 40 Gbps, beneficiile Thunderbolt 3

1
1283

Forumul oficial de implementare USB a anunţat la începutul săptămânii noul standard USB 4, următoarea versiune a celebrului conector. Totul e în faza de draft şi va începe să ajungă în mainstream în câţiva ani, dar e bine de ştiut ce ne aşteaptă.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Până atunci aflăm că actualul standard USB 3.2 primeşte o generaţie 2X2. Conform autorităţii USB-IF, standardul USB 4 aduce o dublare a vitezei de transfer de date. Astfel dacă USB 3.2 oferă 20 Gbps, ei bine USB 4 ajunge la 40 Gbps, deci este la nivel de Thunderbolt 3. Acel tip de conector ajungea la viteze de acst tip încă de acum un an.

Specificaţiile lui USB 4 vor fi foarte similare cu ale lui Thunderbolt 3, din ce am înţeles. Va livra alimentare cu până la 100W şi are destul throughput încât să permită şi scoaterea de semnal video pentru plăcile grafice externe. Poate să se conecteze cu semnal video la două monitoare 4K sau la unul 5K. E nevoie totuşi de cabluri speciale de 40 Gbps pentru a beneficia de de toate avantajele standardului.

Mă aştept ca toate accesoriile compatibile Thunderbolt 3 să meargă şi cu noul port. Rămâne de văzut şi cum vom putea identifica portul cel nou. Până acum identificam după culoare variantele de USB. Producătorii nu mai sunt obligaţi să adauge etichete sau semnalări accesoriilor şi conectorilor. Autoritatea mai afirmă şi că Thunderbolt 3 va coexista cu USB 4, separat de el.

Varianta finală de specificaţii vine în partea a doua a anului. De abia în 2021 vedem terminale cu acest port nou.