Spotify extinde gama de abonamente astăzi, cu o ofertă specială pentru cupluri. E vorba despre noul abonament Premium Duo, care poate fi folosit de către două persoane, fie ei fraţi, surori, soţi şi soţie sau prieteni buni. Până acum exista şi un abonament pentru familii, dar acum avem şi pentru „duete”.
Spotify Premium Duo a fost în faza de trial încă din 2019 şi este un soi de variantă intermediară între abonamentul solo şi cel Family. Premium Duo suportă două conturi cu funcţionalitate Premium. Printre funcţii se numără experienţa muzicală fără reclame, playback offline şi playback on demand. Există şi o funcţie specială, Duo Mix, adică un playlist special gândit pentru cei doi membri care împart abonamentul. Va fi actualizat des, adăugând muzică în plus pentru cupluri.
În ce priveşte preţul, simt nevoia unei recapitulări. Astfel, Spotify Premium pentru o persoană costă 5 euro pe lună în România. Un abonament Premium Family (lansat în mai) costă 8 euro pe lună şi pune la bătaie 6 conturi Premium. Ei bine Premium Duo costă 6.5 euro pe lună în ţara noastră. Fiecare dintre cei doi utilizatori poate avea propriile sale preferinţe şi recomandări. Practic o persoană şi partenerul de viaţă plăteau până acum 10 euro pe lună (fiecare câte 5 euro) şi acum vor plăti doar 6.5 euro, făcând o economie.
Întrebarea e la cine rămâne contul după o posibilă despărţire, dar asta e deja altă poveste. Mai multe detalii despre Spotify Duo aveţi aici.