Zvonurile au devenit realitate astăzi: BMW şi-a anunţat primul SUV electric din gama BMW X şi anume BMW iX. „Bestia” are 500 de cai putere şi va ajunge în magazine pe final de 2021. Avem de-a face cu un automobil complet electric şi care e versiunea de stradă a conceptului iNEXT.
E poate cea mai mare schimbare în cadrul seriei BMW X, la nivel de design. Dezvoltarea acestei maşini a început de la interior spre exterior, pornind de la confort şi o inspiraţie arhitecturală. La interior avem suprafeţe „moi”, curate, minimaliste. Vehiculul are 2 motoare, 500 de cai putere şi atinge suta în sub 6 secunde. Autonomia ar fi de 500+ kilometri cu o singură încărcare. Apropo de încărcare, ea se face la 200 kW, iar în 40 de minute ajungi la 80% baterie deja.
Asemenea modelului concept iNEXT avem şi aici ideea de „shy tech” (tehnologie timidă), adică butoanele şi modalităţile de control sunt ascunse, pentru un look mai curat, aerisit. Consola centrală are o suprafaţă din lemn şi are „micro butoane” adânc încorporate şi ascunse. Controllerul iDrive arată ca un prespapier şi are control tactil. Proiectorul pentru heads up display este şi el ascuns în bord.
La exterior găsim un design tradiţional de Serie X, doar că mai simplu, fără artificii. BMW iX este realizat pe o arhitectură ce combină structura Carbon Cage cu o evoluţie a versiunii Carbon de la Seria 7, plus aluminiu şi panouri din termoplastic. Dorinţă este de a scădea greutatea cât mai mult. Practic avem dimensiuni de X5 pe un ampatament de X7. Tracţiunea este integrală, iar motoarele electrice sunt montate pe fiecare dintre punţi. Vorbim aici şi despre o maşină cu conexiune 5G, cu funcţionalitate AI şi o conexiune la un sistem centralizat ce leagă toate modelele iX între ele, ca într-o reţea dedicată.
Încă nu avem preţ, dar îl aflăm probabil vara viitoare. Gurile rele speculează în jurul sumei de 100.000 de euro.