Termostatele inteligente Ecobee suportă acum control prin Google Assistant, Google Home

0
3869

Nu ştiu dacă aţi auzit de Ecobee, dar trebuie să ştiţi că această firmă se ocupă cu termostate inteligente. Astfel concurează cu Nest, care se află sub aripa Google. Acum Ecobee cedează puţin în faţa Google, oferind mai nou suport pentru control prin Google Assistant şi conectare cu Google Home.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Google Assistant poate acum controla modelele Ecobee3/Ecobee3 Lite şi Ecobee4, permiţându-vă să schimbaţi temperatura direct de pe telefon sau de pe un difuzor smart ca Google Home. Până acum gadgeturile suportau comandă vocală de la Alexa, Assistant sau Siri, nu şi Cortana totuşi. Prin această mutare Ecobee are un avantaj în faţa Nest, care rămâne doar cu suport pentru Alexa şi Google Assistant, dar fără Siri.

Ecobee a pus de-a lungul timpului mare accent pe sistemele smart home şi integrarea în acele sisteme. Suportă servicii precum Samsung SmartThings sau IFTTT, iar Ecobee4 vine cu Alexa integrat nativ, deci poate fi chiar folosit ca un soi de difuzor inteligent. Google se laudă că al său Google Assistant este compatibil cu peste 1000 de terminale smart, de la 150 de branduri populare.

În comunicatul de presă, Google numeşte produsele Ecobee „excelente”, deci să nu vă mire o achiziţie pe viitor. În cazul în care vă întrebaţi un Ecobee4 costă 249 dolari în SUA şi se găseşte la Amazon sau Best Buy. Ecobee3 lite costă 169 dolari.