The International este competiția mondială organizată anual de către Valve pentru jucătorii de Dota 2. Acest concurs a ajuns la ediția cu numărul 10 abia în acest an, având în vedere că în 2020 campionatul a fost amânat din cauza pandemiei. Acesta ar fi trebuit să fie organizat în Suedia, Stockholm în luna august a anului 2020. Totuși, The International 10 a fost reprogramat și va fi organizat în acest an la Bucureșți, pe Arena Națională! Gamerii vor lupta pentru cel mai mare premiu din istoria TI, 40 de milioane de dolari. Avem detalii mai jos.
Anunțul a fost făcut oficial de către Valve chiar pe site-ul Dota2. Campionatul The International 10 va începe pe 7 octombrie și se va termina pe 17 octombrie în acest an. Aflăm că primele 3 zile, în perioada 7-10 octombrie, va avea loc un Group Stage. Main Stage-ul va începe abia pe 12 octombrie și se va încheia pe 17 octombrie, echipele finaliste concurând pentru marele premiu. Astfel, în ultima zi a competiției ultimele echipe rămase vor concura pentru Aegis (scutul din fotografia de mai jos, ținând loc de trofeu) și vor împărți marele premiu de peste 40 de milioane de dolari.
În cazul în care nu ați mai auzit până acum de Dota 2, acesta este un joc de tip MOBA. Echipele sunt formate din 5 jucători, iar scopul acestora este de a distruge baza inamicului. Există 120 de eroi în joc, fiecare cu abilități și slăbiciuni diferite, iar coechipierii trebuie să se coordoneze perfect pentru a câștiga. De asemenea, e nevoie și de capacitatea de a anticipa mișcările adversarilor precis.
W33
România ar avea un singur jucător profesionist de Dota 2, cunoscut sub pseudonimul W33. În 2016 echipa „Wings Gaming” din care făcea parte a câștigat locul 2 în cadrul TI. Istoria s-a repetat și în 2019, alături de echipa „Team Secret”, ajungând pe locul 2 în finală și pierzând împotriva „Team Liquid”. În acest an el ar face parte din echipa Nigma. Totuși, a fost mutat în plan secund, fiind acum jucător de rezervă. Nu sunt prea mari șanse ca acesta să concureze în cadrul The International 10.