Suntem aproape la mijlocul verii și pentru cei care își doresc un mijloc de transport rapid mai special, există gama de trotinete electrice. Fix despre aceste vehicule pe 2 roți discutăm astăzi când vă prezentăm un top 5 foarte interesant. Mai jos veți găsi 5 asemenea produse comercializate pe plan local!
1. NEWBITS – trotinetă electrică pliabilă (Preț 1.299 lei)
În ordinea crescătoare a prețului avem modelul NEWBITS de mai sus, o trotinetă electrică pliabilă realizată din fibră de carbon. Aceasta ne oferă o baterie Lithium de 24V ce se va încărca complet în 2 ore și care promite o autonomie maximă de până la 25 km.
Avem o viteză maximă de 20 km/h și greutatea maximă suportată este de 100 kg. Ce mai trebuie să știți despre acest model este faptul că poate urca pante de până la 15 grade și că greutatea sa este de 7.5 kg. Prețul produsului de față este unul rezonabil de 1.299 lei!
2. NILOX Doc Eco (Preț 1.499 lei)
În continuare se află și trotineta electrică NILOX Doc Eco, model vândut pentru suma de 1.499 lei care oferă o viteză maximă de 15 km/h. Este suportată o greutate de maximum 100 kg și aflăm că bateria de 4400 mAh de la interior va oferi o autonomie de 12 kilometri.
Există aici și un limitator de viteză, un motor de 250W și varianta de față este colorată în nuanțe de negru și roșu. Un lucru interesant este acela că atunci când bateria s-a terminat, puteți utiliza trotineta și ca pe una obișnuită.
3. NILOX Doc Air (Preț 1.899 lei)
Tot de la producătorul NILOX întâlnim și trotineta electrică intitulată Doc Air ce se remarcă la prima vedere printr-un look mai robust. Se asigură o viteză maximă de 25 km/h și tot 25 km este și autonomia pe care bateria cu capacitate de 4.400 mAh ne-o oferă.
Datorită design-ului mai masiv și greutatea suportată este mai mare, în cazul de față de 120 kg. Motorul este unul de 250W, încărcare se face în 120 minute și în plus avem și un limitator de viteză dacă vrem ca și cel mic să o folosească. Prețul este de 1.899 lei!
4. E-twow (Preț 2.899 lei)
Trecem la un buget mai generos acum și avem aici trotineta electrică pliabilă numită E-twow. Aceasta dispune de înălțime ajustabilă, de pliere a mânerelor și a ghidonului, dar și de depliere automată. Viteza maximă este de 27 km/h, iar autonomia în jur de 25 kilometri.
Spre deosebire de modelele de mai sus, aceasta dispune de frânare regenerativă pe roata din față și de frânare de urgență pentru cea din spate. Primim și suspensie față-spate, far cu becuri LED, claxon și cauciucuri fără aer. Poate urca rampe de 15 grade și motorul este unul puternic de 350W.
Mai aflați faptul că timpul de încărcare este de 1.5 – 2 ore folosind un încărcător 4A și că nivelul de cuplu maxim este de 13.3 Nm. Greutatea trotinetei este de 10.7 kg, iar masa suportată de 125 kg. Prețul său este de 2.899 lei.
5. E-twow Master E2-24-V8.5-GY (Preț 3.200 lei)
Nu în ultimul rând avem pe lista de recomandări și o trotinetă pentru cei care vor să se bucure de o autonomie superioară de deplasare. Modelul E-twow E2-24V8.5-GY pe care îl vedeți aici oferă o viteză maximă de 28 km/h și o autonomie generoasă de 40 kilometri.
Poate urca pante de până la 20 grade și greutatea maximă este de 125 kilograme. De asemenea, trebuie menționat că timpul de încărcare este de 180 minute (4A) sau 210 minute folosind un încărcător 2A. Trotineta cântărește 10.9 kg și o găsiți la un preț de 3.200 lei.
Toate aceste trotinete prezentate mai sus reprezintă o modalitate inedită de transport prin oraș și fiind produse electrice, evităm în acest fel și poluarea mediului scutind un drum cu mașina. Le putem lua cu noi în parc, la serviciu și în mare parte oriunde, mai ales că unele modele sunt pliabile și astfel ușor de transportat.