Toyota Prius nu este cel mai arătos automobil hibrid, ba chiar e una dintre cele mai urâte maşini produse vreodată. Cumva actorii de la Hollywood au ajuns să o prefere totuşi, pentru că „salvează planeta”. Cineva s-a gândit să urâţească maşina şi mai şi, rezultând tuning-ul de mai jos.
Această a doua generaţie de Prius a apărut pe străzile din Massachusetts, diferită de orice definim ca automobil în ziua de azi. Schimbările de aerodinamică sunt dramatice, iar spatele a fost transformat într-un soi de combinaţie între Lamborghini de acum multe decenii şi Delorean. Avem şi un body kit extra şi capace complet noi pentru roţi.
Oglinzile au fost micşorate semnificativ, iar spatele maşinii este atât de prost lipit (cu scotch sau chit sau Dumnezeu ştie ce), încât se văd şi farurile originale. Avem chiar dublura de faruri, cu încă o pereche pe noul spate. Ingredientul secret este un panou uriaş solar în zona din spate, sau ceva similar, care ar trebui să încarce bateria de la bord.
De ce ar face cineva aceste modificări? Pentru că face parte din comunitatea „Hypermiling”, băieţii care storc la maxim autonomia maşinii lor şi minimizează consumul de combustibil. Unele tehnici de modificare de gen sunt periculoase, ilegale şi invalidează garanţii şi reparaţii auto. Există din fericire o autoritate de Siguranţă a Hypermiling-ului.