Vestea şoc a zilei din tech-ul românesc este că Uber Eats va părăsi România de luna viitoare. Informaţia a venit printr-un comunicat chiar de la companie şi surprinde după o perioadă când mulţi români au ales să comande mâncare cu livrare la domiciliu. Avem detalii mai jos.
Uber Eats se retrage din România după 2 ani de prezenţă pe piaţa locală. Sistarea serviciilor are loc de miercuri, 3 iunie, inclusiv în Cehia, Egipt, Honduras, Arabia Saudită, Uruguay şi Ucraina. Decizia este una strategică, iar Uber vrea să ocupe locul 1 sau 2 în ţările în care activează, iar dacă observă că nu răzbeşte se retrage strategic de pe acea piaţă. Uber Eats activa deja în peste 500 de oraşe de pe glob şi avea peste 80.000 de restaurante partener.
La noi era activ serviciul în Bucureşti, Timişoara şi Iaşi, dar concurenţa era acerbă, cu Foodpanda, Glovo, Takeaway.com şi Eucemănânc devenit Tazz recent prin preluarea de către eMAG. Posibil ca fix Tazz să fi pus capac planurilor Uber Eats în România. Personal nu am avut nemulţumiri legate de acest serviciu, doar că taxa de livrare de 7.5 lei mi se părea piperată faţă de concurenţă şi ea se aplica indiferent de cât ai comandat (ce e drept Uber oferea uneori vouchere care anulau taxa).
Am înţeles că şi taxează destul de mult restaurantele şi comisioanele erau mari, conform unor angajaţi ai unor restaurante cu care am discutat. Cineva e menţionat chiar şi un coimision de 50% din comandă. Cei care vor pierde cel mai mult din această retragere vor fi livratorii, persoane care îşi mai puteau rotunji veniturile livrând mâncare, inclusiv pe biciclete. Probabil se vor orienta totuşi spre Foodpanda, Glovo, Bringo şi Tazz.