Uber integrează acum suport VoIP pentru comunicarea dintre şofer şi pasager

0
1051

Uber continuă îmbunătăţirea serviciilor şi aplicaţiilor sale prin implementarea unei noi modalităţi de comunicare dintre şofer şi pasager. În aplicaţie se permite acum şi comunicarea prin VoIP între cei doi. Avem detalii mai jos.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

În ultima vreme Uber a făcut tot mai multe mutări pentru a concura cu rivalul Lyft. Una a fost lansarea unei variante Lite a aplicaţiei sale de mobil. Apoi a adus o interfaţă complet nouă pentru şoferi, plus implementarea unei opţiuni de a rezerva o maşină chiar dacă nu ai smartphone. Iar acum primim apeluri VoIP. Până acum puteam comunica cu şoferul prin apel telefonic sau un chat, pe bază de mesaj text.

Deseori mi se întâmplă să nu pot să îl sun pe şofer, numărul să nu fie valabil sau să fiu transferat la vreo centrală Uber. Acum cu VoIP putem face apeluri similare cu Skype, WhatSapp, FaceTime sau Google Allo/Duo. Bazându-ne pe o conexiune celulară sau WiFi vom putea să dăm de şoferul cel buclucaş care tot întârzie. Un alt avantaj este că poţi rămâne în aplicaţia Uber pentru apel, în loc să o părăseşti pentru un apel telefonic.

Problema e ca întotdeauna cu semnalul şi dacă îl ai prost pentru Uber îl ai prost şi pentru VoIP… Iar şoferul poate să aleagă să nu răspundă, că până acum.