Uber primeşte o lovitură serioasă după ce Curtea Europeană de Justiţie îi numeşte „companie de transport”

0
827

2017 nu e un an deloc fast pentru Uber, atât internaţional, cât şi local. După ce primăriţa Bucureştiului, Gabriela Firea a exprimat public dorinţa de a interzice acest serviciu, acum aflăm că şi UE a dat o lovitură serviciului de ride sharing. Curtea Europeană de Justiţie a clasificat Uber drept „companie de transport„.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Astfel, reglementările care i se vor aplica lui Uber vor fi aceleaşi cu cele aplicate altor servicii de transport persoane, precum operatorii de taxi şi maxi taxi. Decizia a venit chiar azi pe 20 decembrie şi are efecte pe tot teritoriul Uniunii Europene. Uber este teoretic cel mai mare serviciu de transport de persoane din lume, deşi e poziţionat doar ca platformă de ride sharing.

A debutat în 2011 şi operează în peste 600 de oraşe global. În Bucureşti peste 300.000 de persoane îl folosesc zilnic. Pe parcursul bătăliilor legale din ultima vreme reprezentanţii companiei au susţinut că Uber este doar o aplicaţie digitală, care serveşte ca intermediar între şofer şi clienţii care caută pe cineva cu care să meargă spre o anumită zonă.

Ca atare compania americană a solicitat reglementări mai blânde. Cazul deschis şi judecat la Curtea Europeană a avut ca punct de pornire plângerile asociaţiei profesioniste de taximetrie din Barcelona. Uber este un business gigant, care valorează 68 de miliarde de dolari şi dacă în trecut a avut o atitudine fermă cu privire la poziţia sa, odată cu schimbarea de CEO parcă s-a mai îmblânzit.

Sub conducerea lui Dara Khosrowshahi a debutat o abordare ceva mai reconciliantă cu autorităţile. Ca urmare a deciziei UE, serviciile derivate din Uber, ca UberPOP din Spania nu vor mai avea drept de funcţionare, până nu se aplică legile locale de transport persoane.