Un şofer de Tesla dormea la volan la viteza de 144 km/h şi a fost oprit de poliţie

0
1411

Un şofer de automobil Tesla a fost oprit de poliţie în vreme ce dormea la volanul maşinii sale care rula pe Autopilot la viteză mare, de 144 km/h. Toată tărăşenia s-a întâmplat în Canada, iar persoana respectivă conducea în zona oraşului Ponoka, în Alberta.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Atât şoferul, cât şi pasagerul din faţă aveau scaunele date în spate şi dormeau de puteai tăia lemne pe ei. Maşina era o Tesla Model S din 2019 şi a început să se comporte ciudat. Atunci când poliţia şi-a aprins girofarul, maşina a crescut viteza la 150 km/h, pentru ca apoi să oprească. Şoferul în vârstă de doar 20 de ani a fost acuzat de depăşirea limitei legale de viteză, dar ulterior acuzele au fost crescute la „şofat periculos” şi acum trebuie să apară la tribunal în decembrie.

Ce e bizar e modul în care a reuşit tânărul să activeze Autopilot în aceste condiţii. În general Autopilot funcţionează doar dacă mâinile şoferului sunt pe volan. Dacă sistemul detectează că au fost luate mâinile de pe volan, atunci vor apărea avertizări şi Autopilot e dezactivat. Sunt şi şoferi Tesla care au fentat sistemul, ataşând o greutate de volan, o practică interzisă în SUA şi cam în orice ţară de pe glob. E bizar şi că Tesla permite ca Autopilot să urce la viteze atât de ridicate, mai ales că nu s-a ajuns la o autonomie completă încă şi mai sunt erori.

Nu mai vorbim de inconştienţa şoferului care a reuşit să adoarmă la volan şi mai ales la o viteză atât de mare. Şi încă nu înţelegem de ce maşina a accelerat când poliţia şi-a pornit girofarul. Trebuie spus şi că Tesla a pus limita maximă de 150 km/hj pe mod Autopilot şi fix acolo a ajuns maşina. Personal cred că mai degrabă s-a trezit şoferul buimac şi a accelerat brusc, speriat de poliţie.