Un vlogger ar putea să facă închisoare pentru că a hrănit un cerşetor român cu pastă de dinţi

0
1308

Am văzut cu toţii acele provocări stupide pe care le fac uneori vloggerii pentru atenţie şi vizualizări, dar când au de suferit persoane, lucrurile nu mai sunt deloc OK. Să zicem că e oarecum OK să vezi puştani cum ling cactuşi în faţa camerei, dar când un vlogger din Barcelona i-a dat să mănânce pastă de dinţi unui cerşetor român, avem o problemă.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Totul se dorea a fi o farsă (de prost gust), care a fost urcată pe YouTube şi acum s-ar putea lăsa cu închisoare pentru acel tânăr. Procurorii spanioli cer 2 ani de închisoare pentru Kanghua Ren, după ce acesta i-ar fi dat unui cerşetor biscuiţi cu pastă de dinţi în loc de cremă.

Vloggerul este cunoscut ca ReSet în comunitatea online şi are peste 1.2 milioane de abonaţi ai canalului său YouTube. În general se ocupă cu farse şi prank-uri care sunt specifice unui prepuber, mai degrabă decât unuia de 20 de ani. În fine, dacă asta face trafic… Dar de aici până la înlăturarea cremei de pe 5 biscuiţi Oreo şi umplerea lor cu Colgate e mare distanţă. Biscuiţii şi o sumă de bani au ajuns la un cerşetor român.

Bărbatul a mâncat biscuiţii, iar vloggerul a făcut o glumă legată de sărăcia omului şi lipsa sa de igiena orală. Evident publicul s-a scandalizat şi autorităţile au intrat pe fir. Asta mai ales pentru că omului străzii i s-a făcut rău şi a vomitat la doar câteva minute după. Cifrele de advertising sunt uimitoare: tânărul ar fi generat peste 2180 de euro numai din reclamele acelui clip.

Aparent practica de „Oreo cu pastă de dinţi” e foarte populară pe YouTube, părând a fi un nou fenomen gen cel cu capsulele de detergent. Sper să fie demonetizat de YouTube şi să se concretizeze compensaţia către cerşetor cu 30.000 de euro, aşa cum se zvoneşte.