În vreme ce toată lumea vorbeşte despre Sony şi PlayStation 5, despre exclusivităţi şi preţuri sau scăpări de specificaţii, Microsoft a rămas în umbră. O nouă scăpare îi scoate totuşi la lumină consola next gen, pentru că tocmai au apărut ambalaje ale controllerului unei variante de buget de Xbox Series X. Ocazie cu care aflăm că dispozitivul s-ar numi Xbox Series S.
Urmaşul lui Xbox One S este acest Xbox Series S şi Microsoft pare gata să creeze mai multe sub-serii de produse. Xbox Series S e confirmat de ambalaj, care prezintă un controller de culoare albă şi cu D Pad ceva mai angular şi stilizat 3D. Dacă ne luăm după predecesor, Xbox Series S va fi o consolă ceva mai bazată pe cloud şi care nu va avea drive optic. Cei de la The Verge au aflat şi câteva specificaţii ale noii console, care va avea în comun procesorul cu Series X.
Vom avea totuşi un downgrade la 7.5 GB RAM şi la 4 teraflops de performanţă la nivel de GPU. Ca idee, Xbox Series X are 16 GB RAM şi 12 TFLOPS performanţă. Consola mai modestă şi mai ieftină ar putea debuta mai curând decât credeţi şi se vorbeşte chiar despre o lansare acum, în august. Posibil să fie aliniată cu lansarea lui Xbox Game Pass Ultimate, abonament care include şi serviciul de streaming xCloud, o combinaţie excelentă bazată pe cloud pentru o consolă mai slabă ca dotări.
Un controller alb de Xbox Series X a apărut pe web luna trecută, cu un D-Pad nou, butoane trigger cu textură nouă şi un buton Share tot nou. Xbox Series S fusese cunoscut o perioadă ca „Project Lockhart” şi un document scăpat în iunie menţiona detalii despre device. Devkiturile primite de creatorii de jocuri erau modele Xbox Series X dar avea un Lockhart mode care le limita performanţa, aducând-o la nivel de Xbox Series S. Aşteptaţi-vă la un preţ foarte mic, undeva pe la 399 de euro, poate chiar mai puţin.