Pe lângă smartphone-uri și notebook-uri, Xiaomi deține în portofoliu și o mulțime de dispozitive Smart Home. Astăzi, vicepreședintele Xiaomi și manager-ul general Redmi, Lu Weibing, postat un anunț conform căruia compania se va axa pe lansarea produselor Smart Home în acest an.
Seniorul executiv al companiei a făcut anunțul pe contul său oficial Weibo. Acesta este o rețea de socializare din China, foarte populară. În această postare, oficialul a declarat că în 2021, Xiaomi se va concentra mai mult pe lansarea produselor smart home. Vă reamintesc că Xiaomi are deja o gamă variată de produse din această categorie. Totuși, compania își propune să extindă portofoliul IoT (Internet of Things) în acest an.
Cu alte cuvinte, producătorul de smartphone-uri va lansa diverse electrocasnice inteligente, cu posibilitatea de interconectare a altor electronice. Din păcate, nu avem alte detalii cu privire la ceea ce compania planifică de fapt pentru acest an. Ne putem aștepta totuși ca mai multe lansări să aibă loc în acest an. În prezent, cele mai populare dispozitive smart din portofoliu ar fi:
- Aspiratoarele inteligente
- Purificatoarele de aer
- Dispozitive de iluminat
- Routere
- Electrocasnice
- Prize, senzori și camere de securitate
Toate aceste dispozitive smart pot fi controlate prin aplicația Mi Home. Aceasta a primit și o actualizare la sfârșitul anului 2020, aducând un nou design (UI) și făcând opțiunile mult mai ușor de accesat. De asemenea, majoritatea dispozitivelor suportă și control vocal prin Google Assistant. Ultimele produse lansate de Xiaomi, chiar și pe plan local au fost Mi Smart Clock și camera de supraveghere Mi 360° 2K Pro (detalii aici).